Superputere

Superputere
Photo by Joey Nicotra / Unsplash

Uneori vrem să le facem pe toate. Vrem să facem și să tot facem. Ca și cum noi existăm doar dacă facem. Mult, repede și bine. Ca și cum am rămâne fără timp dacă nu performăm. Ca și cum nu am fi văzuți. Ca și cum nu suntem auziți. Ca și cum nu contăm. Ca și cum viața ar trece pe lângă noi și ne ratăm trenul. Ca și cum am avea o dependență de validare externă.

Și ca să compensăm, ne împingem limitele umane de ajungem superoameni, niște supereroi ai secolului vitezei ce nu au timp de ei. Și uneori nici măcar nu ne apreciem pentru asta. Poate pentru că acolo în interior e o voce extrem de critică care ne spune "Doar atât ai putut?" sau "Ce-ar mai fi să te si lauzi acum cu asta...". Alteori sunt chiar oamenii din jur pentru care nu contează cu ce preț facem ceea ce facem, important este să livrăm și să nu-i deranjăm în drumul lor. Suntem doar niște piese din puzzle-ul lor. Niște obiecte. Fără suflet, fără emoții, fără prioritate.

Suntem deconectați. Noi de noi. Noi de oameni, de comunitate, de cei din jur. Suntem singuri.

Cum ar fi să schimbăm puțin perspectiva asta de obiectificare? Să fim intr-adevăr niște superoameni, dar să ne considerăm superputeri lucrurile pe care le simțim, le intuim și le percepem, cu care (ne) oferim grijă, suport, susținere, prin intermediul cărora punem umărul la o lumea mai bună. Doar fiind.

Și mă gândesc la superputerile mele și pare că se adună câteva:

Superputerea mea e să vad pisicile pe stradă, acolo unde nici nu ți-ai fi imaginat că pot fi.

Superputerea mea este să ajut, fără să aștept nimic la schimb.

Superputerea mea este să-mi ascult corpul, să îi dau voie să-mi vorbească.

Superputerea mea este să visez cu ochii deschiși.

Superputerea mea este să-mi apreciez succesele, oricât de mici sunt ele.

Superputerea mea este să respir conștient.

Superputerea mea este să văd bunătatea și puterea oamenilor din jur.

Superputerea mea este să îi încurajez pe ceilalți să fie, să simtă, să vadă, să vorbească.

Superputerea mea este să tac, uneori.

Tu, superomule, te-ai gândit vreodată care este superputerea ta? Ai una sau mai multe? Ce vezi la tine special și al tău?