Oglinzile
Furia arde. Arde și distruge relațiile cu cei din jur. În conflicte, uneori ajungi să zici verzi si uscate, să distrugi, să le arăți tu celorlalți cât de varză sunt ei și ce argumente stupide aduc in diversele problematici. Vai de capul lor, ce știu ei?
Alteori arzi pe interior furia, pentru că nu ești obișnuit să o arăți. O dată ce o eliberezi, cine știe ce ajungi să faci și nu o mai poți controla? Furia poate fi înfricoșătoare. Poate că îți e așa de frică de ea, încât preferi să o îngropi atât de adânc in tine, că nu mai știi ce e aia furie. Dar ajungi să nu mai știi nici de tristețe, de relaxare, de bucurie. Știi doar că simți durere de cap, de stomac, durere în piept. Aparent fără nicio legătură.
Cum ar fi să încerci să faci un pas in spate, fie în momentul în care arzi de furie (deși mai greu), fie după moment, când de obicei gândurile îți invadează mintea și retrăiești tot ce a fost declanșator, reacțiile tale, reacțiile celorlalți, ce ai greșit, ce a greșit celălalt, ce ai fi putut spune pentru a finaliza conflictul pe plus pentru tine?
Să faci un pas in spate, e provocator. Poate fi greu de realizat singur. Totuși, când îți propui să o faci si reușești, te poate izbi o altă realitate: poate că respectivul conflict a fost o oglindă. O oglindă ce a atins o rană interioară. O rană la care nu prea vrei să te uiți, pentru că doare. De ce ai vrea să te duci către durere benevol?! Poate pentru că așa reușești să o integrezi. Să o vezi, să o simți, să o bandajezi cu blândețe și compasiune. Și partea bună e că data viitoare când apare un conflict asemănător, tu vei fi mai centrat pe tine. Ești mai sigur pe cine ești și ce dorești.
Încearcă, doar încearcă să vezi conflictele cu cei din jur nu doar ca o sursa de furie, certuri și țipete greu de dus. Încearcă să le vezi ca pe ocazii de lucru cu tine. Ca pe niște oglinzi.