Înțeleg

Înțeleg că vrei doar lumină în viața ta și preferi să întorci spatele altor lucruri.

Înțeleg că uneori vrei să mergi în locuri unde inima nu-și dorește.

Înțeleg că îți vezi comportamente și obiceiuri pe care vrei să le schimbi.

Înțeleg că ești obosit să fii așa cum ești, obosit să retrăiești pattern-uri, obosit să iei decizii care dor.

Înțeleg că simți gol interior, că viața îți scapă printre degete, că se întâmplă, că îți face în ciudă.

Înțeleg că te doare să trăiești deconectat de tot ceea ce experimentezi, de tot ceea ce știi că exista în afara ta unde tu crezi că este numai lapte si miere, frumos si fără efort.

Înțeleg că îți este greu să trăiești divizat între cine ești cu adevărat și cine îți dorești să fi fost.

Înțeleg că îți dorești să vezi soarele dimineața, să începi o zi nouă, plină de curaj și încredere și că uneori îți este greu să mergi mai departe, neștiind ce urmează.

Înțeleg că uneori muncești atât de mult ca să îți poți controla și modifica viața cum crezi tu că e bine, că uiți să respiri uneori.

Înțeleg că uneori trăiești cu frică, cu durere, cu vulnerabilitate fără protecție.

Înțeleg că preferi să rămâi superficial, să nu te duci în profunzime, să nu respiri adânc să nu cumva să te reîntâlnești cu tine cel real și să te descoperi imprefect, greșit.

Înțeleg că ți-e teamă să mergi mai departe, trăind frica că ți-ai putea pierde controlul.

Înțeleg că sunt părți din tine pe care tu nu le accepți, nu le iubești, nu vrei să le vezi.

Înțeleg că părțile acestea sunt în continuare în tine chiar dacă nu vrei și îți fură din bucurie. Și știu că totuși le vizitezi din când în când, în speranța că poate au dispărut.

Înțeleg că oscilezi între încredere deplină și dor, grijă și frică.

Înțeleg că vrei să trăiești în liniște și pace.

Înțeleg că ți-e bine când ești acasă, când ești în tine, când ești bine cu tine. Acolo ești plin de energie. Ești acasă.

Dar uneori vin umbrele și încep să te tragă în spate, să îți blocheze drumul, să ți-l îngreuneze, să te cuprindă și-n somn prin vise grele.

Și te întrebi dacă vei vedea vreodată lumina, dacă mai există speranță și pentru tine, dacă vei reuși să te recompui între cele două lumi.

Poți vedea cât ai evoluat, că înveți să te bucuri de plăcerile vieții, că uneori simți că îți cresc aripi și că "sky is the limit". Viața ține cu tine, în pofida a ce se întâmplă și ce ți se întâmplă. Te eliberezi.

Poate că trăiești în teroarea dintre cele două lumi, între întuneric și lumină, între încredere și neîncredere, între iubire și ură, între acceptare și rezistență, între control și credință, între soarele ce răsare și soarele ce apune.

Ești om.

Ai voie să fii în ambele locuri. Nu esti greșit, nu ești defect, nu ești incomplet, nu ești pierdut. Adevărul este că ești om.

Când frica vine și te sugrumă și te controlează, singurătatea te copleșește. Nu îți recomand decât să îți oferi momente de grijă față de tine, să aduci grijă cu blandețe și susținătoare față de tine.

Când ajungi în întuneric, vreau să știi că ai posibilitatea să îți crești propria grădină de iubire. Întunericul îți permite să ajungi în locuri despre care nu știai că există, care te provoacă.

Când ești jos, meriți mai multă iubire, nu mai puțină.

Când ne pedepsim și ne spunem că nu merităm nimic, atunci avem nevoie de și mai multă iubire. Când întunericul vine, spune-ți doar atât:

"Mă iubesc!"

"Mă iubesc cu toate bunele si toate relele!"

"Mă iubesc în toate etapele prin care trec!"

Momentele de tristețe sau durere nu pot fi sărite, oprite sau evitate. Ele pot fi doar transformatoare având alături de tine autocompasiunea, iubirea si înțelegerea ta față de tine. Vor veni din nou și din nou și îți vor permite să dezvolți această gradină, un spațiu sigur, frumos și unic, plin de iubire. În care vei fi tu, cel adevarat si autentic, real și frumos. Loc pe care îl vei vizita când vei avea nevoie, care îți va reaminti din când în când să iubești, să te iubești, să renaști iubirea pe care ai meritat-o, dar nu ai primit-o. Când lumina vine, e nevoie să știi că ești minunat. Chiar și atunci când revine întunericul, tu esti învățat cum să iubești.

Închide ochii. Simte cum aerul rece îl inspiri pe nas și pătrunde în plămâni. Simte întunericul din spatele ochilor tăi. Vezi aici si acum un întuneric profund. Întunericul există atât de aproape de lumină, sunt dependente, opuse, necesare si perfecte cele două lumi. Amandouă țin același mesaj, aceeași intenție. Pune-ți o mână pe inimă și șoptește-ți: "Mă iubesc!"

Permite-ți să fii cine ești, unde ești, cum ești, fără judecată, fără frică, fără durere. Ai alături de tine iubirea sinceră pe care tu ți-o oferi ție, atât în momentele de fericire pură, dar și în momentele de neliniște interioară profundă. Tu te iubești!