Autocritica

Autocritica este norma în societatea noastră. Acesta voce interioară permanentă ce ne transforma în critic și criticat, ne face să pendulăm între două idei contradictorii, de a fi duri cu noi, dar în același timp de a ne simți superiori față de condiția celor din jur, printr-o repetare infinită a unor idei ce ne limitează.

Ce zic vocile acestea interioare?

Vocea critică: "Nu sunt suficient de deștept!", "Nu sunt suficient de bun!" etc.

Vocea interioară criticată: "Dar și alții sunt mai proști decât mine"; "Lăsa că sunt alții și mai săraci.." etc.

Eu propun să introduci și o a treia voce: autocompasiunea. Ce poate spune ea vocii critice: "Știu că încerci să mă ții în siguranță, dar acum eu am nevoie sa mă schimb, iar tu îmi faci mai mult rău. Mă înțeleg și mă iubesc așa cum sunt!". Și de fiecare dată când apare criticul interior, să adaugi aceste fraze… La început le vei adauga încontinuu în discursul tău intern, căci este o reevaluare conștientă și o schimbare titrată a ceea ce ai fost învățat să faci de mic. Dar vei reuși la un moment dat să fii blând cu tine în mod automat și atunci vei simți și ști ca ai reușit, ca a meritat efortul.

Și ca practică de final ce te poate ajuta să-ți spui noul motto al vieții:

"Știu că încerci să mă ții în siguranță, dar acum eu am nevoie să mă schimb, iar tu îmi faci mai mult rău. Mă înțeleg și mă iubesc așa cum sunt!"

Îți propun ca atunci când gândurile critice vuiesc în capul tău, să te oprești din ceea ce faci și să îți dai tu ție o îmbrățișare. Așa cum poți tu, în acel moment, cu o mână, cu un deget, cu un gând conștient..

Cum se simte corpul tău după aceasta imbrătișare? Cum te simți tu? Poate mai relaxat, mai blând, mai calm?