​Ce poți face când în tine este haos

​Ce poți face când în tine este haos
Photo by Pawan Thapa / Unsplash

Uneori sunt intense momentele când valurile vieții te iau pe sus, simți că nu mai ești în control, că nu-ți merge și ție ceva bine măcar o dată în viață. Si e greu, și te simți singur și nu vezi luminita de la capătul tunelului.

Iar când totul e haos, în jur și în minte, te anunț că există o metodă extraordinar de simplă si extraordinară în rezultatele pe care le poți obține. Căci te ajuta să atingi liniștea interioară. E nevoie doar să repeți, pentru tine, următoarele 4 propoziții:

Te rog, iartă-mă!
Îmi pare rău!
Te iubesc!
Mulțumesc!

Aceasta este metoda Ho’oponopono, o tehnică hawaiană de autoajutorare, ce sprijină eliberarea obstacolelor mentale. Ea ajută la eliminarea presiunii ce e asupra ta, ajută la capacitatea de iertare și de oferire a afecțiunii. Atunci când tu îți oferi ție atâta blândețe, căldură, grijă și iubire, ești mai deschis la orice ți se întâmplă, iar soluțiile încep să vina de la sine.

Repetă aceste cuvinte cât poți de des în timpul zilei, în ce ordine vrei tu. Nu e nimic forțat. Ai încredere în tine și în iubire. Ai încredere în proces.

Dacă simți nevoia de mai multe informații, te încurajez să citești cu inima deschisă cartea Zero Limite scrisă de Joe Vitale și Ihaleakala Hew Len si să-ți iei de acolo informațiile cu care tu rezonezi.